"Lumanarile ard pana la capat"

Titlu: Lumânările ard până la capăt
Autor: Sandor Marai
Editura: Humanitas ( colectia Raftul Intai)
Anul: 2004
Pagini: 162











          "Lumanarile ard pana la capat" este una dintre cele mai frumoase carti citite pana acum. Este o frumoasa poveste despre prietenie, despre lucrurile nepalpabile care leaga doua suflete pe veci, despre iubire si tradare.
          Intreaga poveste se desfasoara in mai putin de 24 de ore, intr-un castel vechi, incojurat de paduri, unde batranul General se pregateste sa primeasca vizita unui prieten vechi, pe care nu l-a mai intalnit de 41 de ani. S-au cunocut cand aveau 12 ani si de atunci au fost de nedespartit pana intr-o dimineata de iulie cand capitanul Konrad a disparut fara nici un cuvant, lasand in  urma o multime de intrebari si enigme.

         Batranul General rememoreaza trecutul.Trecutul lui, al lui Konrad si a Krisztinei.Copil fiind, generalul fusese inscris de catre parintii lui la Academia Militara din Viena, dar este prea plapand pentru orele de balistica si istorie, este invatat ce are voie si ce nu are voie sa spuna sau sa faca. Prietenia cu Kondrad este descrisa de batran ca fiind o prietenie "grava si tacuta, ca marile sentimente care dureaza o viata".Cei doi descopera viata impreuna, fiecare bucurandu-se in  felul lui de ea.Kondrad era "diferit" de prietenul lui, sarac, se izoleaza, ramanand in casa si citind despre lume, generalul, bogat, iese in lume, poarta conversatii mondene, bucurandu-se de toate placerile oferite de viata.

Intre cei doi apare un nou personaj, in persoana Krisztinei, un chip palid, profund  aristocrat. Si intr-o dimineata, aflati la vanatoare, singuri, dominati de instinctul primordial, Konrad ridica arma asupra prietenului sau de o viata. Nu trage, dispare insa a doua zi, prea las pentru a infrunta consecintelor faptelor sale si lasand multe intrebari in urma sa.

         Fascinant este discursul Generalul, un discurs profund despre prietenie, o radiografie a sufletului si a sentimentelor.

"Omul stie intotdeauna adevarul, acel adevar pe care-l ascund rolurile, costumele, situatiile in viata."

"Astfel traiau in refractia scanteietoare a tineretii, jucau un rol care era totodata o profesie, atribuindu-i vietii o reala tensiune si tinuta interioara."

"-Tocmai adevarul nu il stiu.

-Dar realitatea o stiim, continua doica pe un ton agresiv.

-Realitatea inca nu reprezinta adevarul, raspunse batranul general.Realitatea este doar un detaliu.Nici Krisztina n-a stiut adevarul.Poate il stie el, Konrad.Acum o sa i-l smulg, spuse calm."

"Amandoi stiam ca ne vom mai intalni inca o data, apoi se va termina.Cu viata, si, fireste, cu tot ce a dat substanta si tensiune existentei noastre.Pentru ca o asemenea enigma care exista intre mine si tine contine o energie deosebita.Arde tesuturile vietii,ca o raza fierbinte, dar in acelasi timp genereaza tensiune, confera vietii o anumita incordare.Te obliga sa traiesti...cata vreme omul mai are de rezolvat anumite probleme pe pamant, traieste."

"Si singuratatea e destul de stranie...uneori e ca o padure virgina,plina de pericole si surprize.Ii cunosc toate variantele.Plictiseala, pe care in zadar vrei s-o alungi cu un mod de viata intocmit artificial.Apoi, accese subite de revolta.Omul traieste conform unor reguli severe, iar intr-o buna zi isi pierde mintile,devine smintit."

       Iar citatele ar putea continua.De fapt, intreaga carte poate fi citata, pentru ca fiecare propozitie are un inteles profund.

       Intrebarile generalului isi gasesc raspuns in tacerea vechiului prieten,insa niciodata nu vor mai recupera ceea ce s-a pierdut in acea dimineata de iulie, acum 41 de ani.